Cuvânt la Duminica Floriilor

        Duminica ce precede Învierea Domnului ne prezintă momentul intrării Mântuitorului în Ierusalim, oraşul despre care afirmase de mai multe ori că va purta în el momentul pătimirii şi morţii Sale, dar şi că va fi martorul Învierii Sale. În Duminica Floriilor nu se pomeneşte de Înviere deloc. Este un lucru neobişnuit, deoarece Duminica este prin excelenţă ziua Învierii. Sunt foarte puţine duminicile în care nu se pomeneşte de Înviere. Aceasta, pentru că Duminica Floriilor are o altă semnificaţie: intrarea Mântuitorului în Ierusalim. Duminica se numeşte a Floriilor, de la stâlpările (ramuri de finic) sau florile pe care le ţineau oamenii în mână.
        Cu mult timp înainte a fost cea dintâi intrare în Ierusalim, a regelui David, când a strămutat în el chivotul Domnului. S-au adus jertfe, „iar David dănţuia din toate puterile!” (II Regi 6). A doua intrare este a Fiului lui David, călare pe asin. De data aceasta nu s-au mai auzit, nici alăute, nici timpane, ci doar strigăte de popor: „Osana”. Nu s-au adus jertfe pentru că avea să se jertfească El Însuşi, pentru întregul neam omenesc.
        Evanghelia ne spune că mulţi au venit să-L vadă pe Cel care L-a înviat pe Lazăr. Deci dă mărturie mulţimea care era cu El, când l-a strigat pe Lazăr din mormânt şi l-a înviat din morţi (Ioan 12, 7). Ne şi închipuim mulţimile aşteptând, sau chiar ieşind în întâmpinarea Mântuitorului, vorbind, întrebând sau povestind despre învierea lui Lazăr. Învierea lui Lazăr este ultima înviere săvârşită de Mântuitorul Hristos, pentru a-i obişnui pe oameni cu ideea că se poate învia din morţi. Oamenii de atunci veneau să-L vadă pe cel care L-a înviat pe Lazăr. Noi cei de astăzi ştim sigur că Hristos L-a înviat pe Lazăr, şi mai ştim că El însuşi a înviat. Şi atunci cu ce ieşim noi astăzi în întâmpinarea lui Hristos? Hristos nu se lasă înşelat de reacţia mulţimii. Mulţimea strig㠄Osana”, dar El aude: „Răstigneşte-L”. Se înalţă ramuri de finic, iar El vede pumni înălţaţi spre cer, se aştern haine în cale, iar El vede sfâşierea hainelor Lui.
        Drumul pământesc al lui Hristos este un drum al păcii. La naşterea Sa, îngerii au cântat: „…pe pământ pace, întru oameni bună-voire”, la intrarea Lui în Ierusalim, se împlinesc cuvintele Profetului Zaharia (9, 9): „nu te teme fiica Sionului…”. Mântuitorul n-a intrat călare pe cal, simbolul puterii şi al războiului, ci călare pe asin, semnul păcii şi al gândurilor bune.
        De multe ori suntem entuziasmaţi de intrarea lui Hristos în Ierusalimul inimilor noastre, dar repede uităm harul care ne ajută să urcăm spre Ierusalimul ceresc. Noi înşine ne facem transfugi între „Osana” şi „Răstigneşte-L”. Intrarea în Ierusalimul pământesc este o prefigurare a intrării Lui în Ierusalimul ceresc, ca om, lucru care se va întâmpla prin Înviere şi Înălţare. De aceea în noaptea de Paşti cântăm: „Luminează-te, luminează-te noule Ierusalime!” Aşadar nu e vorba de Ierusalimul pământesc, ci de cel ceresc în care Hristos intră prin înviere, pentru că umanitatea lui nu va mai muri niciodată. Iar Ierusalimul ceresc, este simbolizat acum de Biserică. De aceea când se sfinţeşte o biserică nouă se cântă aceeaşi cântare: „Luminează-te, luminează-te noule Ierusalime!”
        Aşa cum poporul iudeu s-a frământat în pustie 40 de ani, regretând că n-a crezut în puterea lui Dumnezeu, aşa cum Moise a stăruit 40 de zile să poată vedea pe Dumnezeu, aşa cum a stăruit prorocul Ilie 40 de zile să vadă pe Dumnezeu pe muntele Horeb, aşa şi noi timp de 40 de zile ne străduim să ajungem să-L primim pe Hristos, ca El să intre ca Împărat în sufletele şi viaţa noastră.
        Se apropie vremea în care trebuie să alegem de care parte să fim: cu Hristos sau cu lumea? Strigăm „Osana” sau „Răstigneşte-L”? Să-L rugăm pe Domnul, să ne dea înţelepciunea de a urma calea cea bună, spre slava Lui Dumnezeu şi mântuirea noastră. Amin!
        Pr. Dănuţ SĂFTIAN,
        Parohia „Sfânta Treime” - Tudora