|
|
Stiri
 SFÂNTUL MARE MUCENIC GHEORGHE - ACASĂ, LA VĂNÂTORI
Se spune că timpul este cel mai mare dușman al omului, că timpul distruge și macină, aruncând suferință și uitare. Și poate am crede ce se spune, dacă nu ne-ar opri simplitatea copleșitoare a bisericuțelor de lemn, clădite acum 100 de ani. Fragila lor înfățișare ascunde, asemenea unei haine vechi, adevărata și necuprinsa forță a spiritului.
Bisericuța de lemn din satul Vânători, comuna Gorbănești, a fost ridicată spre slava lui Dumnezeu în anul 1890. Așa aflăm dintr-o cronică veche, din anul 1905, semnată de preotul paroh de atunci, M. Zăhărescu. Primii ctitori sunt Lascăr și Evdochia, împreună cu sătenii din Vânători, biserica primind hramul Sf. Mare Mucenic Gheorghe.
Preotul M. Zăhărescu pare a fi al treilea paroh al bisericii, după propria-i mărturisire, în același an, 1905, el scriind: Această biserică n-a avut nicio reparațiune, e în stare bună, numai trebuie tencuită, căci fiind de scânduri străbate în ea omăt, când e viscolul mai mare pe unele locuri.
Cu adevărat bisericuța construită la 1890, din scânduri, fără nicio avere, dar care se îngrijea de 1106 suflete, cuprinzând satele Vânători, Burlești și Silișcani, avea nevoie de o refacere. Așa se face că în anul 1942 biserica este reconstruită, așa cum arată Registrul inventar-jurnal prin inventarul din decembrie 1948 care consemnează la Averea bisericii parohiale: Biserica Sf. M. M. Gheorghe, din lemn, acoperiș de tablă, reconstruită în anul 1942; tot aici aflăm despre Clopotnița bisericii, nouă, neterminată, din lemn, la stradă. Paroh este acum preotul Buga, până la sfârșitul anului 1952.
Ce s-a întâmplat de la construcția bisericii până astăzi este greu de aflat din Registrul bisericii, completat sporadic și fragmentar. Dar ne poate mărturisi în adevăr bisericuța, când e viscolul mai mare, cum spunea Sfinția Sa preotul paroh Zăhărescu, pe la 1905, căci fiind de scânduri străbate în ea omăt, pe unele locuri.
Să se fi oprit timpul în loc? Și dacă așa ar fi, poate am zări în strana veche un bătrân dascăl citind dintr-un Apostol de la 1811 sau dintr-o Psaltire de la 1829, sub privirile tăcute ale Sf. Mare Mucenic Gheorghe, aruncate dintr-o icoană veche. Dar nimic din toate acestea nu mai există. Împroprietărită în anul 1879 (când, probabil s-a hotărât construirea bisericii) cu 8 ha și 5342 mp, teren arabil (conform aceluiași Registru), astăzi biserica e mai lipsită de bunuri ca niciodată.
Și iată cum omul devine cel mai mare dușman al timpului, iată cum o sută de ani pot fi învinși de lipsa dragostei și de necredință!
Dar ceea ce a dăinuit în Vânători este puternic, covârșitor și de neînvins! Cu îngăduința Lui Dumnezeu, pe 5 decembrie 2007 am fost hirotonit preot în această parohie. Instalat la data de 23 decembrie 2007, am descoperit în Vânători credință vie în suflete dezamăgite. Cu ajutorul Lui Dumnezeu, sperăm să redăm acestor suflete nădejdea, credința și dragostea. Iar dacă aceasta se va înfăptui, celelalte se vor adăuga nouă: o biserică nouă, o casă praznicară și o troiță.
Pe 23 aprilie - de ziua Sfântului Mare Mucenic Gheorghe - ne va învrednici bunul Dumnezeu să serbăm hramul bisericii. Așteptăm pe toți cei ce iubesc Biserica Lui Hristos să cântăm ocrotitorului răbdător al acestui sfânt locaș:
Bucură-te, prin care credința s-a înălțat,
Bucură-te, prin care rătăcirea s-a stricat,
Bucură-te, purtătorule de biruință, Mare Mucenice Gheorghe!.
Minunat este Dumnezeu întru sfinții Săi!
De hramul acestei bisericuțe, cu un istoric atât de zbuciumat, cu siguranță Sfântul Mare Mucenic Gheorghe va fi ACASĂ, aici, la Vânători!
Preot Cristian BUHACIUC, Parohia Vânători
|