Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfinţite

        Liturghia este un mod de viaţă. Sfânta Euharistie este cea mai mare Taină pe care Mântuitorul Iisus Hristos a instituit-o pentru mântuirea noastră.
        De la Cină, alături de Apostoli, până astăzi şi până la sfârşitul veacurilor cuvintele şi gesturile Mântuitorului Hristos rămân la fel de actuale, când binecuvântând pâinea a dat-o Apostolilor zicând: „Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu...”; apoi binecuvântând paharul de vin L-a dat zicând: „Beţi dintru acesta toţi... acesta este Sângele Meu…” adăugând: „Aceasta să o faceţi întru pomenirea Mea”. (Matei 26, 26-28; Marcu 14, 22-24; Luca 22, 19-20). Astfel, prin aceasta, Mântuitorul împuterniceşte pe Sfinţii Apostoli, şi la rândul lor pe episcopi şi preoţi, să săvârşească Jertfa cea fără de sânge întru pomenirea Lui.
        După cum bine observăm în Liturghierul ortodox, în afara de cele două bine cunoscute Liturghii (a Sf. Ioan Gură de Aur şi a Sf. Vasile cel Mare) acesta mai cuprinde şi o a treia Liturghie cu un conţinut şi cu o rânduială mai deosebită, numită Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfinţite. Aceasta se săvârşeşte numai în perioada Postului Mare, prin solemnitate primind o conotaţie şi un spirit deosebit în rândul credincioşilor care se împărtăşesc cu Darurile care au fost mai înainte sfinţite pentru dânşii.
        Majoritatea manuscriselor din sec. XII păstrate până astăzi în liturghierele noastre, pun însă această Sfântă Liturghie pe seama Sfântului Grigore cel Mare, supranumit Dialogul (+604). Aceasta tradiţie nu are nici un temei istoric. Nu putem spune că Sf.Grigore cel Mare a înfiinţat întregul oficiu liturgic al acestei Sfinte Liturghii, însă putem afirma că acest mare Sfânt al creştinătăţii a contribuit la îmbogăţirea şi la sistematizarea acestei Sfinte Liturghii pe vremea cât a stat la Constantinopol.
        Întreaga rânduială a Liturghiei Darurilor mai înainte sfinţite, în care cântări de mare frumuseţe se împletesc cu ritualuri impresionante şi rugăciuni de mare profunzime, creează ambianţa necesară întâlnirii şi împărtăşirii cu Hristos.
        Cunoscând caracterul sărbătoresc şi luminos al Sfintei Liturghii, încă din primele secole ale creştinismului, Părinţii Bisericii au decis ca în perioada Postului Mare, să nu se săvârşească Sfânta Liturghie în afara zilelor de sâmbătă şi de duminică. Aceasta deoarece Postul Paştilor este, prin excelenţă, un timp al ascezei, al înfrânării şi al căinţei, care nu se potriveşte cu bucuria Liturghiei. Însă, întrucât numeroşi credincioşi doreau să se împărtăşească şi în cursul săptămânii, s-a format obiceiul ca, în biserici, să se păstreze o parte din Darurile sfinţite la Liturghia din duminica precedentă. Împărtăşirea avea loc seara, după slujba vecerniei, când cei care ajunaseră puteau să se împărtăşească. Aşa a luat naştere slujba cunoscută astăzi drept Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite, o combinaţie a vecerniei cu Liturghia.
        Slujba începe cu vecernia mare, deşi doxologia de la început este cea a unei Liturghii: „Binecuvântată este împărăţia Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh...“ După Psalmul de seară, se citeşte Catisma (partea) a optsprezecea din Psaltire, în trei părţi (psalmii 119-133). Se face ieşirea cu Sfânta Evanghelie şi se cântă imnul de sear㠄Lumină lină“. După acest moment, se trece la slujba propriu-zisă a Liturghiei. Trecerea o face citirea a două fragmente din Cartea Facerii şi Pildele lui Solomon. Un ritual aparte însoţeşte citirea acestor fragmente din Vechiul Testament: preotul ia o lumânare şi cădelniţa şi binecuvântează cu ele pe credincioşi din faţa sfintelor uşi, rostind: „Lumina lui Hristos luminează tuturor“.
        Urmează cădirea sfintei mese şi a altarului, însoţită de cântarea a cinci versete din Psalmul 140, începând cu versetul doi: „Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta...“
        Un moment de o deosebită solemnitate este ieşirea cu Sfintele Daruri. La celelalte Liturghii, momentul acesta înseamnă procesiunea cu Cinstitele Daruri de la Proscomidiar, prin mijlocul bisericii, şi punerea înainte (sau oferirea) acestora lui Dumnezeu ca jertfă pe sfânta masă. În Liturghia Darurilor, procesiunea se face cu Însuşi Trupul şi Sângele lui Hristos. Ea este încadrată de cântarea heruvimică: „Acum Puterile cereşti împreună cu noi nevăzut slujesc, că iată intră Împăratul slavei. Iată Jertfa cea de taină săvârşită se înconjură. Cu credinţă şi cu dragoste să ne apropiem, ca să fim părtaşi vieţii celei veşnice. Aliluia, aliluia, aliluia.“ Ieşirea însăşi se face în cea mai profundă tăcere.
        După Rugăciunea Domnească, are loc împărtăşirea credincioşilor, timp în care la strană se cântă imnul: „Gustaţi şi vedeţi că bun este Domnul“. Ultima rugăciune a Liturghiei arată legătura acesteia cu efortul ascetic din timpul Postului Mare: „Stăpâne Atotţiitorule, Cel ce cu înţelepciune ai zidit toată făptura şi pentru nespusa Ta purtare de grijă şi multa Ta bunătate ne-ai adus pe noi întru aceste preacinstite zile, spre curăţirea sufletelor şi a trupurilor, spre înfrânarea poftelor şi spre nădejdea învierii; Care în patruzeci de zile ai dat în mâna slujitorului Tău Moise tablele cele cu dumnezeieşti slove, dă-ne şi nouă, Bunule, lupta cea bună să luptăm, calea postului să o săvârşim, credinţa nedespărţită să o păzim, capetele nevăzuţilor balauri să le sfărâmăm, biruitori asupra păcatului să ne arătăm şi fără de osândă să ajungem a ne închina şi sfintei Învieri“.
        Preot misionar Vasile BURLACU