Chezăşia mântuirii şi a dumnezeirii noastre

        Praznicul Înălţării Domnului nostru Iisus Hristos are un caracter de mărire şi încununare a operei mântuitoare a Domnului nostru Iisus Hristos. Mântuitorul Iisus Hristos, Cel coborât cu smerenie pe pământ, suferind chinuri şi moarte pentru mântuirea noastră, astăzi Se înalţă în slava cerească, şezând de-a dreapta Tatălui în ceruri ca veşnic biruitor al morţii, Împărat al slavei şi al firii noastre omeneşti. „Căci, cunoaşteţi, harul Domnului nostru Iisus Hristos că El, bogat fiind, pentru voi a sărăcit, ca voi cu sărăcia Lui să vă îmbogăţiţi” (II Corniteni, cap. 8,9).
        În cartea Faptele Sfinţilor Apostoli aflăm că, după Sfintele Sale Patimi şi Învierea Sa din morţi, timp de 40 de zile, Mântuitorul Iisus Hristos, S-a arătat pe Sine, cu multe semne doveditoare. Mântuitorul a vorbit despre cele ale Împărăţiei lui Dumnezeu până în ziua când S-a înălţat la Cer. Prin Sfântul Duh, a dat poruncile Sale apostolilor pe care i-a ales: (Fap Ap. cap. I, 2,3). Cel înviat din morţi, Mântuitorul nostru Iisus Hristos, s-a retras apoi din Ierusalim spre Betania, pe Muntele Măslinilor, unde i-a învăţat pe ucenicii Săi să propovăduiască Evanghelia la toată făptura: „Şi S-a dus afară până spre Betania şi ridicându-Şi mâinile i-a binecuvântat şi pe când îi binecuvânta, S-a despărţit de ei şi S-a înălţat la cer” (Luca, cap. XXIV – 50, 51).
        Iar când Se înălţa El, ei priveau la cer cu ochii aţintiţi şi iată doi bărbaţi au stat lângă El îmbrăcaţi în haine albe zicând celor ce priveau la cer: „Bărbaţi galileeni, de ce staţi privind la cer? Acest Iisus Care S-a înălţat de la voi la cer, astfel va şi veni, precum L-aţi văzut mergând la cer” (Fap. Ap. cap. I, 9 -11).
        Înălţarea Domnului cu trupul de la pământ la cer este pentru noi,oamenii, chezăşia mântuirii şi a îndumnezeirii noastre după cuvintele Mântuitorului Care îndeamnă pe Sfinţii Apostoli şi, prin ei, pe noi, pe toţi zicând: „În casa Tatălui Meu multe locaşuri sunt. Iar de nu, v-aş fi spus: Mă duc să vă gătesc loc. Şi dacă Mă voi duce şi vă voi găti loc, iarăşi voi veni şi vă voi lua cu Mine, ca să fiţi şi voi unde sunt Eu, Şi unde mă duc Eu voi ştiţi şi ştiţi şi Calea. Toma I-a zis: „Doamne, nu ştiu unde Te duci; şi cum putem şti Calea? Iisus i-a zis: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Minte” ( Ioan, cap. XIV, 2,6).
        Când Mântuitorul Iisus Hristos Se înalţă la cer făgăduieşte Sfinţilor Apostoli că nu-i va lăsa orfani. Văzând mâhnirea lor sufletească la despărţire le făgăduieşte că va fi cu dânşii până la sfârşitul veacurilor: „Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârşitul veacului. Amin”. Iar în rugăciunea adresată către Dumnezeu Tatăl zice: „Eu întru ei şi Tu întru Mine, ca ei să fie desăvârşiţi întru Unime şi să cunoască lumea că Tu M-ai trimis şi că i-ai iubit pe ei precum M-ai iubit pre Mine”.
        Prin sfânta Sa Înălţare Mântuitorul Iisus Hristos uneşte cele cereşti cu cele pământeşti, deschide calea către cer a fiecăruia dintre noi şi ne asigură de marea Sa iubire de oameni, dorind ca să fim împreună cu El, după cuvintele Sale: „Părinte, voiesc ca unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat ca să vadă slava Mea pe care Mi-ai dat-o, pentru că Tu M-ai iubit pe Mine mai înainte de întemeierea lumii”.
        Iată ce loc şi ce cale de fericire veşnică ne pregăteşte Mântuitorul Iisus Hristos, la ce înălţime ne ridică, ridicându-ne la Dumnezeu.

        Preot paroh, Ziua de astăzi are o îndoită semnificaţie pentru noi, românii ortodocşi. Pe de o parte sărbătorim Înălţarea Domnului la cer, la 40 de zile după slăvita Sa Înviere. Iar pe de altă parte, facem pioasă aducere aminte de toţi eroii neamului nostru, din toate timpurile şi din toate locurile, cunoscuţi sau necunoscuţi, de toţi acei care şi-au jertfit viaţa pentru credinţa strămoşească şi apărarea ţării. Aşa după cum sfânta Biserică a primelor veacuri s-a înălţat pe jertfa martirilor, care au mărturisit credinţa cu preţul vieţii lor, tot aşa şi ţara noastră s-a ridicat pe jertfa atâtor fii ai neamului, care au înţeles că marile idealuri ale patriei noastre nu se pot îndeplini decât prin lupta şi prin jertfirea vieţii pe altarul străbun.
        Sfânta noastră Biserică i-a cinstit întotdeauna pe eroii neamului, pe acei ostaşi care au murit pe câmpurile de lupt㠖 cu convingerea că jertfa lor va fi bine primită de Părintele Ceresc.
        La fiecare Sfântă Liturghie ne rugăm pentru „fericiţii întru adormire, eroii, ostaşii şi luptătorii români din toate timpurile şi din toate locurile, căzuţi pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori pentru apărarea patriei şi a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea neamului, pentru libertatea şi demnitatea noastră să-i pomenească Domnul Dumnezeu întru împărăţia Sa”.
        Pomenirea eroilor este semnul recunoştinţei şi al mulţumirii noastre pentru jertfa lor.
        Pentru a înţelege mai bine semnificaţia zilei de astăzi să răsfoim filele istoriei şi să vedem care este originea acestei sărbători. Trebuie spus că sărbătoarea aceasta a apărut după primul război mondial, când, sub patronajul Reginei Maria s-a înfiinţat Societatea „Mormintele Eroilor căzuţi în război”, având ca preşedinte pe Mitropolitul Miron Cristea. Societatea avea ca obiective descoperirea locurilor unde existau morminte ale ostaşilor români şi realizarea unui mausoleu şi a unor monumente dedicate ostaşilor români.
        Legea promulgată la 24 august 1920 de către regele Ferdinand I instituia o sărbătoare naţională anuală de comemorare a eroilor ce era stabilită a se desfăşura în ziua Înălţării Domnului, pentru a fi în concordanţă cu versurile Imnului Eroilor: „Presăraţi pe-a lor morminte / Ale laurilor flori /”.
        După cel de-al doilea război mondial această sărbătoare a fost închinată şi sutelor de mii de ostaşi români morţi pentru apărarea ţării, a credinţei strămoşeşti şi neîntregirea neamului românesc.
        În perioada regimului comunist Ziua eroilor a fost fixată pe data de 9 mai ca o încercare de despărţire a acestor zile de marea sărbătoare a Înălţării Domnului. Însă după 1990, ca un gest reparatoriu, s-a revenit la vechea tradiţie de dinaintea războiului.
        În această sfântă zi a neamului nostru, în toate bisericile ortodoxe se fac rugăciuni şi sfinte slujbe de pomenire pentru odihna sufletelor şi iertarea păcatelor eroilor români.
        Tinerii, dar îndeosebi copiii, întregesc această sărbătoare prin cântecele şi poeziile pe care le rostesc şi prin florile recunoştinţei depuse la mormintele eroilor, ridicate în unele localităţi din ţară.
        Binecuvântând jertfa ostaşilor români, în această zi a Înălţării Domnului, să-L rugăm pe Bunul Dumnezeu să le facă parte de veşnică odihnă şi să le aşeze sufletele acolo unde drepţii se odihnesc, în rândul martirilor neamului. Să-L rugăm, de asemenea, să ne dea bunul Dumnezeu şi nouă, celor de azi, puterea de a le urma credinţa, dăruirea, spiritul de jertfă, dragostea de neam şi de credinţă strămoşească.
        Sărbătoarea de azi este un moment de mărturisire a valorilor neamului românesc şi de împlinire a unei datorii pe care o avem, de a ne aduce aminte şi de a mărturisi faptele lor de vitejie.
        Necesitatea construirii de biserici cu hramul „Înălţarea Domnului” – ziua de cinstire a eroilor” este o îndatorire sacră pentru neamul românesc. Românii sunt un popor creştin prin naştere, cu o viaţă religioasă puternică, cu o populaţie majoritară ortodoxă. Românii au slujitori şi credincioşi devotaţi credinţei şi Bisericii noastre, sfinţi care au odrăslit din pământul românesc, au eroi şi martiri ai neamului nostru, minunate biserici şi mănăstiri, o mare bogăţie de sfinte moaşte. Iată nenumărate temeiuri în faptul că Înălţarea Domnului nu reprezintă numai un eveniment esenţial din viaţa Mântuitorului, ci cheamă totodată la înălţarea fiecărui creştin din umilinţă şi neîncredere la afirmarea ca fiinţă liberă şi independentă, ascultătoare de Dumnezeu, stăpână pe viaţa şi pe destinele sale.
        Când creştinătatea sărbătoreşte cu bucurie aceste evenimente, Înălţarea Domnului şi cinstirea eroilor reprezintă prilej de înălţare a gândurilor şi năzuinţelor omului de întărire a convingerii în posibilitatea dobândirii fericirii şi mântuirii veşnice.
        Tocmai de aceea, pentru comunităţile ortodoxe din spaţiul românesc, marea sărbătoare a Înălţării Domnului este consacrată comemorării eroilor neamului, a celor căzuţi de-a lungul timpului pe câmpurile de luptă.
        Aşa se face că prin Pronia Divină şi purtarea de grijă a Bisericii noastre, în oraşul nostru a luat fiinţă în anul 1996 parohia cu hramul „Înălţarea Domnului”.
        Din încredinţarea Î.P.S. Mitropolit Daniel, începând cu data de 1 noiembrie 2006 am fost numit în calitate de paroh al acestei parohii – cu menţiunea de a construi o nouă biserică.
        Terenul pentru această biserică îl deţinem din donaţie.
        Mă folosesc de acest sfânt prilej, sărbătorirea praznicului Înălţării Domnului şi vă invit să luaţi parte la oficierea slujbei de priveghere din data de 16 mai 2007, ora 18,00 şi a Sfintei Liturghii din ziua Înălţării. Ceremoniile religioase se vor desfăşura într-un loc special amenajat, pe strada Împăratul Traian, lângă Şcoala nr. 14.
        Fac apel la bunătatea dumneavoastră ca să ne ajutaţi la construirea noii Biserici cu hramul „Înălţarea Domnului – Ziua Eroilor”.
        Bunul Dumnezeu să ne binecuvânteze pe noi toţi cu al Său har şi cu a Sa iubire de oameni!
        Hristos S-a înălţat!
        Preot paroh, Teodor PEŢENCHEA