Gazeta crestina
CUPRINS Nr. 252
LEGĂTURI UTILE
ARHIVĂ
Număr actual: 254
Anul 2008: 266; 265; 264; 263; 262; 261; 260; 259; 258; 257; 256; 255; 254; 253; 252; 251; 250; 249; 248;
Anul 2007: 246; 245; 244; 243; 242; 241; 239; 238; 233; 232; 231; 230;
Anul 2006: 197;
Stiri

ÎPS Teofan a fost ales Mitropolit al Moldovei și Bucovinei


        „Există o efervescență misionară extrem de bogată în Moldova“
        Interviu cu Înalt Preasfințitul Teofan, Mitropolitul ales al Moldovei și Bucovinei
        - Înalt Preasfinția Voastră, vă felicităm pentru alegerea ca Mitropolit al Moldovei și Bucovinei. Cu ce gânduri ați primit acest mandat pe care Sfântul Sinod vi l-a încredințat pe 5 martie?
        - Vă mulțumesc pentru gândul de bine exprimat pentru această alegere. Am avut, în primul rând, sentimentul participării la un moment ale cărui cuprinderi numai Dumnezeu le cunoaște. Uimire, încredere în Dumnezeu pentru chemarea la o nouă slujire în Biserica Sa, strângere de inimă pentru credincioșii din Oltenia. Acestea sunt, cred, primele simțăminte pe care le-am trăit la primirea chemării de Mitropolit al Moldovei și Bucovinei.
        - Cum ați caracteriza, în câteva cuvinte, Mitropolia Moldovei și Bucovinei?
        - Moldova este țara trăirii credinței dreptslăvitoare la cea mai adâncă intensitate. Arhiepiscopia Iașilor este cea mai mare eparhie din țară, cu cele mai multe mănăstiri și cu cele mai multe parohii. Deși este situată într-o zonă săracă din punct de vedere material, s-a remarcat prin bogate activități.
        - Există anumite domenii asupra cărora vă veți îndrepta cu precădere atenția? Care ar fi prioritățile de ordin pastoral pentru o astfel de eparhie?
        - Există o efervescență misionară extrem de bogată în Moldova. Patriarhii Iustin și Teoctist, de vrednică memorie, și Preafericitul Părinte Patriarh Daniel au ostenit mult pentru aceasta. Sper, cu ajutorul lui Dumnezeu, să pot continua această lucrare. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a pus în funcțiune mecanisme misionare de anvergură. Sper să le pot coordona mai departe și să le adâncesc pe alocuri. Viața creștină din parohie și din mănăstire constituie o prioritate misionară prin excelență. În acest domeniu voi încerca, prin rugăciunile Sfintei Parascheva, să fiu cu precădere prezent. Educația, în diferitele ei forme (cateheză, școli teologice, Religia în școală, media și nu în ultimul rând învățământul confesional) este arealul spre care mă voi îndrepta cu prioritate. Îl rog pe Dumnezeu să mă ajute ca împreună cu preoții, monahii și credincioșii mireni să lucrăm în acest sens.
        - Cu ce sentimente vă despărțiți de Mitropolia Olteniei? Sunt activități sau proiecte pe care doriți să le continuați și în Mitropolia Moldovei și Bucovinei?
        - Mi-e foarte greu să gândesc la faptul că misiunea mea în Mitropolia Olteniei se apropie de sfârșit. M-am atașat mult de olteni; sunt oameni cu totul deosebiți. Oltenia este locuită aproape sută la sută de creștini ortodocși și această realitate este grăitoare în ceea ce privește apartenența oltenilor la Biserica Ortodoxă. Mă despart cu multă greutate de mănăstirile, de preoții și de credincioșii olteni.
        Multe din lucrările misionare aflate în derulare în Mitropolia Moldovei și Bucovinei sunt, deși la o anvergură mai redusă, prezente și în Oltenia. Există, așadar, o continuitate de lucrare în acest sens.
        Împreună cu ostenitorii de la Centrul Eparhial din Oltenia am reflectat mult și am considerat că pentru anii care vin este absolut urgentă crearea unei rețele de grădinițe și școli aparținând Arhiepiscopiei Craiovei.
        Arhiepiscopia Iașilor are deja o experiență în acest sens. După o analiză atentă a contextului și cerințelor locale, precum și a bazei umane și materiale, voi încerca, cu ajutorul lui Dumnezeu, să lucrez în această direcție.
        - Care credeți că este rolul unui episcop, în general, și al unui mitropolit, în special, în societatea contemporană?
        - Arhiereul este, înainte de toate, martor și mărturisitor al iubirii lui Dumnezeu pentru lume


        Date personale ale IPS Părinte Mitropolit Teofan:
        Numele de mirean: Dumitru Savu. Născut pe 19 octombrie 1959, în Comuna Corbi, județul Argeș. Părinții: Constantin și Teofana, au șapte copii, din care patru intrați în monahism.
        Studii:
        Școala generală de 8 ani în comuna Corbi, judetul Argeș.
        Seminarul Teologic din Craiova (1974-1979).
        Institutul Teologic Universitar din București (1980-1984), cu teza de licenț㠄Voturile monahale în lumina desăvârșirii creștine“.
        Institutul Teologic „Saint Serge“ din Paris (1986-1990), obținând titlul de Doctor în Teologie cu lucrarea „La divinohumanité du Christ et la deification de l’homme dans l’oevre du Saint Maximele Confesseur“. Calificativul obținut: summa cum laude.
        Stagiul militar: U.M. Vânju Mare, județul Mehedinți (1979-1980).
        Slujiri în Biserică:
        Monah în Schitul Crasna, Prahova, începând cu 1984, primind numele de Teofan, ierodiacon și ieromonah începând din anul 1985.
        Duhovnic la Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului“ din Bussy en Othe, Franta (1987-1990).
        Secretar al Cabinetului Patriarhal (1990-1991).
        Episcop-vicar Patriarhal (1991-2000), cu următoarele sarcini:
        Responsabil cu relațiile externe bisericești, coordonând legăturile Patriarhiei Române cu alte Biserici și organisme ecumenice internaționale;
        Responsabil de legătura Patriarhiei Române cu comunitățile românești din jurul granițelor și din diaspora;
        Secretar al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române (din 1994);
        Responsabil cu probleme de învățământ teologic universitar și preuniversitar, de predare a religiei în școală și cu schimbul de burse al Patriarhiei Române cu străinătatea;
        Coordonator al Sectorului Patriarhal „Biserica si Societatea“, cu cele patru birouri subordonate: Biroul de presă și comunicații, Biroul de asistență socială, Biroul de asistență religioasă în unitățile bugetare și Biroul de misiune, cultură și tineret;
        Responsabil cu editura și tipografia Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române (până în 1994);
        Reprezentant al Prea Fericitului Părinte Patriarh Teoctist pentru coordonarea activității Facultății de Teologie a Universității din București (1997-2000);
        Coordonator al Biroului de Pelerinaj al Patriarhiei Române (1999-2000);
        Delegat pentru diferite activități misionare în cadrul Arhiepiscopiei Bucureștilor: slujbe arhierești, sfințiri și resfințiri de biserici, coordonarea de întruniri preoțești la protopopiate etc.;
        Membru în Comitetul Central al Conferinței Bisericilor Europene din Geneva (1992-1997);
        Membru în Adunarea Generală a Comisiei Ecumenice Europene „Biserica și Societatea“, Bruxelles (1995-1997);
        Corespondent național al Departamentului pentru Burse din cadrul Consiliului Ecumenic al Bisericilor;
        Membru în Adunarea Generală a Asociației Ecumenice a Bisericilor din România - AIDRom;
        Coordonator al Sectorului pentru opera de caritate „Diaconia“ al Patriarhiei Române;
        Președinte al Asociației „Diaconia“;
        Președinte al Așezământului bisericesc medico-farmaceutic „Vasiliada“.
        Arhiepiscop al Craiovei și Mitropolit al Olteniei (din 2000).
        În paralel cu exercitarea responsabilității propriu-zise de Arhiepiscop al Craiovei și Mitropolit al Olteniei, împlinește, din încredințarea Sfintei Patriarhii, următoarele sarcini:
        Președinte al Comisiei canonice, juridice și pentru disciplină a Sfântului Sinod;
        Locum-tenens de Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române în America și Canada (2001).
        Locum-tenens de Episcop al Episcopiei Severinului și Strehaiei (1 noiembrie 2003 - 25 aprilie 2004).
        Activitate publicistică:
        Autor de articole și studii în reviste și ziare din România și străinătate, în domenii ca: teologie patristică, spiritualitate ortodoxă, ecumenism, analize ale fenomenului religios actual etc.
        Coordonator al periodicului de limba engleză al Sectorului pentru relații externe bisericești, „News Bulletin“ (1997-2000).
        Președinte al colegiilor de redacție al publicațiilor: „Mitropolia Olteniei“, „Cetatea Creștină“, „Studii“ (Centrul de Studii de Teologie Aplicată al Arhiepiscopiei Craiovei).
        Decorații:
        Ordinul pentru Merit „Mare Cruce“ (2000), din partea Președinției Române.