RUGĂCIUNEA SFÂNTULUI EFREM SIRUL

        Specifică Postului Mare, rugăciunea Sfântului Efrem reprezintă o sinteză de învăţături duhovniceşti ce cultivă iubirea de frumuseţe spirituală care este totodată şi bunătate. Această scurtă expunere a spiritualităţii Triodului indică credinciosului cum poate să se curăţească, să se lumineze şi să se desăvârşească în planul vieţii sufleteşti.
        Rugăciunea începe cu o mărturisire de credinţă: Doamne şi Stăpânul vieţii mele. Astfel Dumnezeu este recunoscut ca şi Creatorul, Susţinătorul şi Cel ce dă sens vieţii noastre. Numai prin credinţă, asceză, pe care insistă Postul Mare poate fi o adevărată eliberare.
        În continuare credinciosul se roagă Stăpânului vieţii să-l păzească de atacurile duhurilor răutăţii lucrătoare de păcate şi de patimi: duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie.
        Trândăvia este obârşia şi începutul tuturor relelor, ea este moartea şi surparea sufletului. Părinţii Bisercii învaţă că începutul căderii îl reprezintă lenevirea la rugăciune. Oliver Clément vede în lenevie cauza principală a depresiei ca manifestare a deznădejdii: „Această trândăvie, această anesteziere a întregii fiinţe, pecetluire a zonei profunde a inimii, exasperare a sexului şi a intelectului, duce la descurajare, la ceea ce asceţii numesc acedie-silă de viaţă, deznădejde.”
        Duhul grijii de multe dispersează atenţia de la viaţa sufletului, ducând la o pierdere în amănunte fără importanţă. Cedând ispitei acestui duh credinciosul uită de Dumnezeu, uitare care, după Părintele Dumitru Stăniloae, reprezintă prima cauză a patimilor.
        Iubirea de stăpânire este expresia psiholgică a mândriei, a celei mai rele patimi. Aceasta îl înstrăinează pe om de Dumnezeu, îl lipseşte de ajutorul Lui şi de darurile Dumnezeieşti. Îl face pe om să piardă cunoştinţa duhovnicească, apoi toate virtuţile. Mândria este pentru suflet ceea ce este cancerul pentru trup. Astfel Sfântul Ioan Casian afirmă că: „Răul trufiei este întocmai ca o boală generalizată, cumplită care nu se împacă să vatăme un singur mădular, sau o parte ci prăvăleşte întregul corp într-o distrugere totală”.
        Din trândăvie, din uitare de Dumnezeu pricinuită de grija de multe şi mai ales din iubirea de stăpânire izvorăşte vorbirea în deşert. Aceasta având şi o înfumurare de tip original aduce mari prejudicii societăţii mai ales prin promovare nonvalorilor şi mai rău, a patimilor. Trăim într-o societate a vorbelor deşarte, a imaginilor deşarte unde nevoile hipertrofiate pervertesc dorinţa, unde banii condiţionează visele, unde publicitatea devine opusul ascezei.
        Întreaga Spiritualitate Răsăriteană învaţă că purificarea sufletului se face nu numai prin îndepărtarea patimilor ci mai ales prin cultivarea virtuţilor. Astfel după ce-L roagă pe Dumnezeu să-l păzească de atacurile a patru duhuri ale răutăţii credinciosul se roagă să i se trimită în ajutor patru duhuri slujitoare ale virtuţii: Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-mi-l mie slugii tale.
        Duhul curăţiei lucrează în sufletul omului aducând gânduri curate. Se ştie că seminţele faptelor sunt gândurile. Dacă gândurile sunt bune atunci şi manifestările exterioare sunt binecuvântate. De fapt omul stă sau pică prin cugetare de aceea Sfântul Apostol Pavel îndeamnă ca pocăinţa să înceapă de la schimbarea modului de a gândi: „înoiţi-vă în duhul minţii voastre”. Patimile, amintirile păcatelor trecute şi atacurile gândurilor răutăţii întinează sufletul. Părinţii duhovniceşti învaţă că sufletul se spală prin spovedanie, mintea se curăţă prin lectură duhovnicească, iar inima dobândeşte curăţie din rugăciune.
        Orice nevoinţă duhovnicească este susţinută de temelia tuturor virtuţilor de smerenie. Fără gând smerit nu putem nădăjdui în ajutorul lui Dumnezeu pentru c㠄Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă iar celor smeriţi le dă har” (Iacov 4,6). Numai din gând smerit poate izvorî apa curată a modestiei care aduce pace şi armonie între oameni. Această virtute o deprindem mai ales dacă privim la Hristos Domnul care ne şi îndeamnă: Învăţaţi de la Mine că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi afla odihnă sufletelor voastre.
        Toată lucrarea sufletească presupune răbdare pentru că numai cel care va răbda până în sfârşit se va mântui. Năvălirile patimilor sunt îndepărtate prin înfrânare şi răbdare tare. Duhul răbdării încurajează împotriva disperării, împotriva bolilor, împotriva jignirilor etc. Acesta nu e semnul laşităţii nici al disperării, ci al înţelepciunii, pentru că ea plină de speranţă de nădejde, ea nu este capitulare ci o energie.
        Curăţia lăuntrică cultivată cu răbdare şi cu gând smerit face să se sălăşluiască în inima credinciosului duhul iubirii. Dacă smerenia reprezintă temelia virtuţilor, dragostea duhovnicească este sinteza tuturor virtuţilor. În iubire este cuprinsă şi se împlineşte întrega viaţă creştină. Ea este prima şi cea mai mare poruncă, pe care se întemeiază şi în care se cuprind Legea şi proorocii, însumarea tuturor poruncilor. În cele din urmă credinciosul se roagă să fie ferit de ispita osândirii aproapelui prin negrija păcatelor proprii: Aşa, Doamne şi Împărate, dă-mi mie să-mi văd căderile mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin.
        Această ultimă cerere din rugăciunea Sfântului Efrem Sirul sintetizează învăţătura desprinsă încă din prima duminică a Triodului, cea a Vameşului şi Fariseului. Din această parabolă rostită de Hristos Domnul învăţăm că vederea greşelilor urmată de pocăinţă duce la îndreptarea păcătosului, pe când osândirea aproapelui, născută din slava deşartă, duce la pierderea faptelor bune şi la osândire proprie.
        Să petrecem perioada Postului Mare în duhul acestei rugăciuni pentru a dobândi sănătate sufletească şi trupească. Să medităm la aceste scurte şi cuprinzătoare cereri care nu sunt altceva decât uşi ale pocăinţei şi ale îndreptării, cărări spre Împărăţia cerurilor şi energii pentru alcătuirea omului bun, drept, cuminte, generos, de omenie.
        Pr. Marius CIOBANU, misionar de caritate
        la Spitalul de copii „Sf. Cuv. Parascheva” Botoşani