Mari apărători ai creştinătăţii

        Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”
        Creştinismul, adus în lume de către Mântuitorul Iisus Hristos, a fost răspândit prin predica Sfinţilor Săi Ucenici şi Apostoli, apoi de urmaşii lor – episcopii şi preoţii (aşezaţi) rânduiţi prin cetăţile în care au propovăduit – şi l-au apărat în faţa împotrivirilor şi a rătăcirilor care urmăreau să-l împiedice, să-l înăbuşe din faşă, să-l distrugă.
        Urmând pilda Mântuitorului care a zis: „îndrăzniţi, Eu am biruit lumea” şi „mergând învăţaţi toate neamurile”, Sfinţii Apostoli şi urmaşii lor, Sfinţii Părinţi, şi-au dat toată osteneala pentru împlinirea acestei porunci dumnezeieşti, aşa încât credinţa creştină a biruit în lume cu puterea Adevărului.
        În primele veacuri, creştinismul a avut foarte mult de suferit, persecuţii de tot felul din partea ereticilor (a rătăciţilor) şi din partea celor ce nu voiau să-L recunoască pe Mântuitorul Hristos ca Dumnezeu. Această stare a durat până la anul 313, când un mare, luminat şi înţelept împărat, Constantin cel Mare, a dat o lege specială, prin care creştinismul era apărat de orice persecuţie şi creştinii îşi puteau mărturisi şi manifesta liber credinţa lor. Proclamarea libertăţii creştinismului şi recunoaşterea lui ca religie de stat de către împăratul Constantin, precum şi adunarea celor 318 Sfinţi Părinţi la cel dintâi Sinodul Ecumenic în anul 325, în localitatea Niceea, pentru a restabili adevărul şi a combate rătăcirea lui Arie – marele eretic al acelor timpuri – sunt fapte de mare valoare, prin care creştinismul a câştigat mult în faţa împotrivirilor de multe feluri.
        Se poate aprecia, fără a greşi, că marele împărat Constantin a fost alesul Domnului pentru răspândirea creştinismului.
        În timpul vieţii lui s-a pus temelia iubirii lui Dumnezeu, în locul întunericului s-a răspândit lumina. Sclavia a fost desfiinţată, iubirea de oameni ia o nouă înfăţişare: azilele pentru bătrâni, văduve şi orfani, spitalele şi aşezămintele de binefacere, predicate de creştinism ca izvorâte din dragostea către noi şi către aproapele nostru tot din timpul împăratului Constantin au început să crească şi să înflorească.
        De mare importanţă au fost şi sunt, hotărârile Sinodului I Ecumenic adunat la Niceea la anul 325 din porunca împăratului Constantin când s-a hotărât pentru todeauna învăţătura despre Dumnezeu Tatăl şi Dumnezeu Fiul, s-a stabilit când trebuie să ţină creştinii Paştele şi cum se cuvine a fi ţinute şi respectate duminicile şi sărbătorile. Timp de 40 de ani, cât a condus destinele împărăţiei, Constantin a lucrat pentru întărirea şi răspândirea credinţei şi Bisericii creştine: a zidit biserici, înzestrându-le cu cele de trebuinţă, a dat legi prin care a asigurat pacea şi liniştea poporului său dreptcredincios.
        Şi mama sa, împărăteasa Elena, a lucrat mult bine în via Domnului. A călătorit la Ierusalim, unde a găsit Sfânta Cruce pe care Mântuitorul a fost răstignit, iar în locul respectiv, precum şi deasupra Sfântului Mormânt, pe Muntele Măslinilor, la Betleem şi în multe locuri a ridicat măreţe şi frumoase locaşuri de închinare.
        Amândoi, împăratul Constantin şi mama sa, împărăteasa Elena, au iubit adevărul, învrednicindu-se prin faptele lor, împărăţiei cereşti, iar ca recunoştinţă, Sfânta Biserică i-a aşezat în rândul sfinţilor, supranumindu-i „mari şi întocmai cu apostolii, împăraţi, Constatin şi maica sa Elena”.
        În semn de preţuire şi aleasă cinstire, creştinii dăruiesc pruncilor numele lor, chemându-i ca ocrotitori şi îndrumători pentru urmaşii lor. De asemenea, de-a lungul timpului, s-au zidit şi se zidesc biserici, închinate cu respect şi dragoste în cinstea acestor mari binefăcători ai creştinătăţii.
        În mulţimea acestor biserici se numără şi biserica parohială ce poartă hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Comuna Tudora, judeţul Botoşani, la (în) care cu smerenie, cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste, slujeşte de 37 de ani şi semnatarul acestor rânduri. Biserica aceasta a fost ridicată între anii 1842 – 1846, de către marii proprietari ai moşiilor din zona Tudora, din acele timpuri, pe numele lor Constantin Cantacuzino Paşcanu şi fiul său Lascăr Cantacuzino Paşcanu. În timpul cât a durat construirea bisericii, boierul Constantin a murit, iar construcţia a fost finalizată de urmaşul său, boierul Lascăr. Deşi au trăit în timpul marilor frământări din acele vremuri, deşi au fost contemporani cu personalităţile vremii antrenate în tumultul vieţii de atunci, despre ei, ctitorii frumoasei biserici de la Tudora, avem prea puţine date şi informaţii. Profitând de acest prilej, ce mi s-a oferit, prevalându-mă de calitatea ce o am legat de această biserică, adresez rugăminte către toţi cei care-şi vor apleca ochii, mintea şi inima asupra acestor rânduri, dacă au descoperit, fie chiar şi întâmplător, ori dispun de orice fel de sursă de informaţii legată de ctitorii bisericii de la Tudora, să aibă bunăvoinţa să ni le furnizeze şi nouă, pentru ca înmănunchindu-le într-un întreg, să putem creiona măcar un portret al celor ce au lăsat o biserică atât de mare şi frumoasă comunităţii creştin ortodoxe de la Tudora şi cărora ne străduim pe toate căile şi mijloacele noastre să le aducem prinosul de recunoştinţă.
        Mulţumindu-vă tuturor pentru îngăduinţa, răbdarea şi bunăvoinţa de a parcurge rândurile de mai sus, rugăm pe „cei întocmai cu apostolii, Sfinţii împăraţi Constantin şi maica sa Elena”, să fie ocrotitorii noştri şi împreună cu toţi sfinţii să fie rugători pentru binele a toată lumea şi mântuirea noastră.
        Pr. Prof. Vasile ARHIP,
        Parohia Tudora I