Lucrarea Sfântului Duh

        Duminica Rusaliilor, în calendarul nostru ortodox, este numit㠄Duminica Sfântului Duh”, sau „Duminica Mare”. După expresia Sfântului Ioan Gură de Aur, ea reprezint㠓metropola sărbătorilor, încununarea praznicelor şi fructul făgăduinţei Domnului”, căci Mântuitorul a zis: „Dacă voi pleca, voi trimite alt Mângâietor şi nu vă voi lăsa orfani” (Ioan 14, 18; 16, 17). Sfânta Biserică este întemeiată prin jertfa mântuitoare a Domnului nostru Iisus Hristos pe cruce, însă, ea a fost împlinită şi însufleţită prin pogorârea Duhului Sfânt în ziua Cincizecimii. Teologul S. Bulgakov, preciza exact acest lucru, afirmând că moartea pe cruce a Mântuitorului şi Învierea Sa din morţi, au deschis calea pentru darul pogorârii Sfântului Duh, Cincizecimea fiind, în viziunea sa, împlinirea mântuirii în Biserică. Pogorârea Sfântului Duh a fost un eveniment istoric incontestabil, cu o mare importanţă pentru întreaga omenire. După Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, împlinind porunca Sa, Sfinţii Apostoli au rămas în Ierusalim până în momentul în care urmau să fie „îmbrăcaţi cu putere de sus”. Biserica Ortodoxă sărbătoreşte, la zece zile de la Înălţarea Mântuitorului la cer, tocmai acest moment al „îmbrăcării cu putere de sus”, despre care, cartea Faptele Apostolilor, spune că a avut loc la sărbătoarea Cincizecimii (la evrei) sau Rosalia (la romani), la ceasul al treilea din zi. Sfântul Duh s-a pogorât din cer ca „o suflare de vânt ce vine repede” şi s-a arătat în mod văzut în chipul limbilor de foc deasupra capetelor Sfinţilor Apostoli, dându-le puterea de-a vorbi în alte limbi (Faptele Ap. II, 2-4). De atunci, Sfântul Duh lucrează în lume şi împărtăşeşte omenirii dragostea, bucuria, pacea şi îndelungă răbdarea, bunătatea şi facerea de bine, credinţa, blândeţea şi înfrânarea (Galateni 5, 22-23), luminează minţile pentru înţelegerea adevărului, întăreşte voinţele pentru lupta contra răului, curăţeşte sufletele şi inimile oamenilor, prefăcându-le în temple ale lui Dumnezeu (I Cor. 3, 16, 2; II Cor. 6, 16). Referindu-se la lucrarea Sfântului Duh asupra lumii şi a oamenilor, Sf. Ioan Hrisostom spunea: „Precum focul cel pământesc preface lutul cel moale într-un vas vârtos, apa şi focul Sfântului Duh, când cuprinde un suflet binegânditor, îl face mai tare decât fierul, deşi el înainte era mai moale decât lutul, aşa că păcatul nu mai poate vătăma pe sufletul cel acum întărit”. Înfăţişând minunea vorbirii în alte limbi, “Slava…” de la Vecernia acestei sărbători, spune că: „Odinioară limbile au fost amestecate pentru îndrăzneala zidirii turnului, ca o pedeapsă. Acum, Hristos a luminat pe pescari cu Duhul”. Astfel, folosind foarte puţine cuvinte, inspiratul alcătuitor, a condensat în ele o profundă gândire teologică. Dacă amestecarea limbilor a fost pedeapsa lui Dumnezeu pentru întunecarea minţii prin păcat, minunea vorbirii în limbi, la pogorârea Sfântului Duh, era o reînnoire a înţelegerii dintre oameni şi Dumnezeu, alterată de păcatul strămoşesc şi având ca finalitate mântuirea. Aceeaşi idee o întâlnim şi la Sf. Ioan Hrisostom, exprimată astfel: „Oarecând limbile au dezbinat lumea şi au sfărâmat unirea cea păcătoasă, iar acum limbile cele de foc iar au adus unirea în lume şi cei dezbinaţi iarăşi s-au legat unii cu alţii. Aceasta a fost pricina, pentru care Sfântul Duh s-a arătat în chipul limbilor”. Şi Sf. Simeon Noul Teolog, referindu-se la pogorârea Sfântului Duh, spunea: „Precum lampa, deşi este plină cu ulei şi are fitil, rămâne în întuneric dacă nu este aprinsă cu foc, tot aşa şi sufletul este stins şi întunecat până când nu este atins de lumina şi de harul Duhului Sfânt. El a dat Apostolilor darul limbilor ca cel dintâi dar al Lui,acesta fiindu-le lor de cea mai mare trebuinţă la vremea aceea”. Atât în teologia protestantă cât şi în cea catolică, Duhul Sfânt este înfăţişat ca separat de Mântuitorul nostru Iisus Hristos, şi aşezat pe un plan inferior Tatălui şi Fiului, mai ales datorită învăţăturii despre “Filioque”, acceptată în gândirea teologică protestantă şi catolică. Şi unii şi alţii dau dovada unei insuficiente învăţături despre legătura dintre Hristos şi Duhul Sfânt, cât şi a unei relaţii reale între Hristos şi Duhul Sfânt în viaţa Bisericii. Învăţătura Bisericii Ortodoxe despre lucrarea Mântuitorului şi a Sfântului Duh în Biserică, a fost foarte precis exprimată de către Sfântul Irineu în lucrarea „Împotriva ereziilor”. El afirmă că Biserica este definită simultan, prin lucrarea Mântuitorului nostru Iisus Hristos dar şi prin prezenţa Duhului Sfânt, ambele constituind „cele două mâini ale Tatălui”. Ortodoxia, ca păstrătoare a învăţăturilor revelate de Mântuitorul nostru Iisus Hristos şi a celor stabilite de Sfintele Sinoade de către Sfinţii Părinţi, s-a ferit să explice Biserica doar dintr-un punct de vedere exclusiv hristologic sau pnevmatologic. Lucrarea comună a Fiului şi a Sfântului Duh precum şi rodirea ei în Biserică poate fi sintetizată astfel: Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu a îmbrăcat prin întrupare firea noastră omenească pe care a îndumnezeit-o şi a înălţat-o la cer, făcându-se întâiul rod şi Cap al Bisericii. Sfântul Duh, prelungind prin Sfânta Biserică şi prin Sfintele Taine, întruparea Mântuitorului, va îndumnezei fiecare om în parte, după chipul lui Hristos. Pr. Prof. N. Chiţescu, în lucrarea „Sobornicitatea Bisericii”, spune că Biserica este lucrarea Fiului şi a Duhului Sfânt, trimişi în lume de Dumnezeu Tatăl. Biserica, fiind Trupul tainic al lui Hristos, are totodată şi plinătatea Duhului Sfânt, care este pretutindeni şi pe toate le împlineşte. Sfântul Duh a fost trimis la Cincizecime în numele Fiului, lucrează în lume prin cuvântul Sfintei Evanghelii a Mântuitorului şi prin Sfintele Taine ale Bisericii pentru ca toţi oamenii să ajungă la „statura deplinătăţii lui Hristos”. Hristos şi Duhul Sfânt lucrează în Sfânta Biserică în mod inseparabil, se intercondiţionează dar nu se pot confundă. Viaţa omului nu are sens decât în vederea dobândirii Duhului Sfânt. Duhul Sfânt sădeşte în noi credinţa, nădejdea şi dragostea. Viaţa Bisericii se caracterizează prin asistenţa şi lucrarea obiectivă şi efectivă a Sfântului Duh, „Duhul Adevărului”, care-L face pe Hristos prezent în Sfânta Biserică şi în fiinţa noastră, locuind deopotrivă în ea dar şi în noi. Toată viaţa Bisericii este pătrunsă de această dublă prezenţă şi de această strălucire, a Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi a Duhului Sfânt. Biserica este atât opera, lucrarea Mântuitorului cât şi a Sfântului Duh, existenţa sa reală fiind doar acolo unde Sfântul Duh şi Hristos lucrează în mod nedespărţit mântuirea oamenilor. Sfântul Duh este principiul unităţii Bisericii deoarece umple şi stăpâneşte întreaga Biserică al cărei Cap nevăzut este Hristos, realizând comuniunea credincioşilor şi unirea lor cu Mântuitorul nostru Iisus Hristos. În acelaşi timp, Sfântul Duh este Izvorul şi Puterea tuturor aspiraţiilor noastre către Hristos, cum spune şi Sfântul Apostol Pavel: „Nimeni nu poate zice: Domn este Iisus, decât numai în Duhul Sfânt”(I Cor. XII,3). Sfântul Chiril al Alexandriei afirmă că Sfântul Duh este „Duhul filiaţiei” deoarece „prin Hristos şi în Hristos, am primit binecuvântarea, fiind pecetluiţi spre înfiere prin Duhul Sfânt”. Prin viaţa sacramentală a Bisericii noi ne unim cu Mântuitorul nostru Iisus Hristos şi cu Duhul Său cel Sfânt, care este desăvârşitorul şi capătul ultim a lucrării Sfintei Treimi în lume şi mai ales în viaţa Bisericii. Întreaga viaţă a Sfintei Biserici este pătrunsă de lucrarea darurilor Sfântului Duh, revărsate asupra tuturor credincioşilor prin Sfintele Taine şi ierurgii. Prin Sfintele Taine şi în general prin cultul creştin ortodox, Dumnezeu vine la noi prin Hristos în Duhul Sfânt, ne menţine vii prin Harul Său, ne face să sporim în comuniune cu El şi prin El. Prin invocarea Sfântului Duh la Sfânta Liturghie se petrece neîncetat, până la sfârşitul veacurilor o adevărată Cincizecime continuă, care se împlineşte în momentul când Sfântul Duh se pogoară nu numai asupra darurilor pentru a le preface în Trupul şi Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos ci şi asupra credincioşilor, unindu-i cu Hristos neîncetat, din Euharistie în Euharistie. Prin lucrarea permanentă a Sfântului Duh în lume, Biserica trece dincolo de realitatea omenească, sociologică şi istorică, devenind şi rămânând mereu înnoită. Se poate afirma că Cincizecimea a deschis istoria Bisericii, a inaugurat parusia şi a anticipat împărăţia lui Dumnezeu. La începutul secolului trecut, teologul rus Florovski spunea: „Ortodoxia este Biserica lui Hristos pe pământ, dar ea nu este doar o simplă instituţie ci “viaţa” cea nouă în şi cu Hristos, transfigurată prin Duhul Sfânt”. Esenţa Bisericii întemeiată în Ziua Cincizecimii, este tocmai această viaţă nouă care oferă oamenilor posibilitatea îndumnezeirii, ca o consecinţă a întrupării, morţii şi Învierii Mântuitorului dar şi a pogorârii şi lucrării Sfântului Duh.
        Biserica „Duminica Mare”, din municipiul Botoşani, aşa după cum se cunoaşte, a fost construită în anul 1838, de către membrii breslei cărămidarilor, care locuiau în această parte a oraşului, la iniţiativa mitropolitului Veniamin Costachi. Pe parcursul timpului, biserica a fost reparată de mai multe ori, cea mai semnificativă fiind cea din anul 1957, când a fost şi resfinţită.
        Între anii 1997-2005, după ce în prealabil s-au făcut reparaţii integrale ale tencuielii, am reuşit cu ajutorul lui Dumnezeu şi al credincioşilor, să împodobim interiorul cu o nouă şi frumoasă haină, cu o pictură în frescă realizată de pictorul Bratiloveanu Gheorghe din Suceava. În paralel, în anul 2003, s-a lucrat şi la exteriorul bisericii schimbându-se tencuielile vechi cu altele noi, în praf de marmură. Anul 2005, a adus bisericii încununarea tuturor eforturilor depuse, prin slujba resfinţirii, prin purtarea de grijă a I.P.S. Mitropolit Daniel, al cărui delegat a fost P.S. Laurenţiu al Caransebeşului.
        Tot în anul 2005, am început lucrările la complexul social parohial, şi cu toate că nu avem sponsorizări mai deosebite, am reuşit să ajungem foarte aproape de finalizarea lucrărilor prin jertfa şi osteneala oamenilor obişnuiţi, dar cu dragoste pentru Sfânta Biserică, şi atenţi la îndemnurile făcute pentru a lucra neîncetat.
        În ceea ce priveşte implicarea în dimensiunea socială a slujirii, ca şi în anii precedenţi, şi în anul 2008, deoarece nu dispunem de o cantină proprie, colaborăm cu cantina de ajutor social de la Parohia „Sfântul Ilie”, parohia P.C. Pr. Protopop Leonte Lucian. În acest sens, am continuat programul început încă de anul trecut, pe care l-am denumit „Pâine pentru ziua de luni”. În felul acesta, deşi simbolic mai mult, ajutorul enoriaşilor noştri este ca o materializare a rugăciunii de duminică, în care ne rugăm nu numai pentru noi, ci şi pentru pâinea semenilor noştri, care o aşteaptă. Aproximăm că, până în momentul de faţă, în anul 2008, valoarea financiară a acestei acţiuni depăşeşte suma de 1400 lei iar în anul 2007, estimativ, programul a atins valoarea de 3300 lei. Cu ocazia Sfintelor Paşti am dus personal la cantină alimente specifice: pască, ouă roşii şi cozonac. De asemenea, cu două săptămâni înainte de Paşti, am organizat o colectă de alimente de post, în valoare de aproximativ 900 lei, pe care le-am distribuit împreună cu un grup de enoriaşi, celor asistaţi de la azilul din Leorda.
        Deşi lucrăm pe diferite planuri, încercăm şi facem eforturi să nu neglijăm „biserica“ din sufletele credincioşilor, interesându-ne de unele aspecte mai dificile care se ivesc uneori în cadrul parohiei noastre. Pentru cunoaşterea şi aprofundarea învăţăturilor de credinţă, am desfăşurat două programe: „Să ne cunoaştem credinţa”, şi „Rugăciunea în viaţa familiei mele”, la care au participat foarte mulţi copii.
        Consider că orice moment liturgic este un timp favorabil „semănatului duhovnicesc”, moment la care, facem eforturi să-i aducem şi pe cei cu unele dezabilităţi (orbi, imobilizaţi şi dependenţi de mersul cu ajutorul scaunului cu rotile).
        De asemenea, în fiecare an, cu ajutorul credincioşilor cu mai multe posibilităţi, ne implicăm într-un program denumit “O haină pentru cei lipsiţi”, şi care constă în adunarea de îmbrăcăminte pe tot parcursul anului, colectă pe care, apoi, o distribuim pe data de 12 decembrie sau a doua zi de Crăciun.
        Pr. Vasile ŞTEFAN,
        Parohia „Duminica Mare”- Botoşani