|
Parohia Brehuiești
|
Hram:
Cuvioasa Parascheva", 14 octombrie
|
Adresa:
Brehuiești, comuna Vlădeni, jud. Botoșani
|
|
|
Paroh:
Pr. Cristian-Vasile Știuler
Născut: 31.07.1966
Licențiat al Facultății de Teologie
|
Inscripții, documente și orice alte date cu privire la prima biserică lipsesc. Din bătrâni, se spune că începutul satului este legat de locul numit astăzi :Seliște", ce se găsește aproape de lunca, care se întindea la sud-vestul satului actual. Acolo a fost deci primul sat al Brehuieștilor și acolo a fost și prima sa biserică. Când s-a fondat, nu putem ști, după cum nu putem ști nici data strămutării. După tradiție și după o mică inscripție de pe un clopot vechi aflăm că în anul 1799, satul cu biserica se afla tot în Seliște". Prin urmare rămâne cert că pe la 1799 biserica era tot în Seliște" și că după această dată s-a mutat satul , unde este astăzi și atunci s-a mutat și biserica.
Imediat după strămutare locuitorii construiesc biserică nouă, în care pun lucruri aduse de la bisericuța din Seliște". Noua biserică , din actualul sat, era făcută din bârne, sărăcăcioasă. La această biserică au slujit următorii preoți: Ioan, Iftimie, Tudorache Hasnaș, Grigorie Hasnaș și Ștefan Grigoriu. Cel din urmă preot, Ștefan Grigoriu, s-a gândit la zidirea unui nou locaș de cult ce a fost terminat în anul 1874.
Printre primii ctitori se numără: Pr. Ștefan Grigoriu, Toader a Lăzăroaei, Gh. Chiricea, Vasile a lui Gheorghe etc.
Biserica a fost construită din piatră și cărămidă și acoperită cu șindrilă. În această stare a dăinuit până în 1889 când a fost reparată de preotul Ioan Manoliu; astfel reparată durează până în 1897 când a fost din nou reparată de preotul Gh. Hărțescu. Ca hram această biserică încă de la formarea ei a purtat pe Sfânta Cuvioasa Parascheva".
Averea bisericii: până în anul 1902 data fondării Casei sf. biserici autocefale ortodoxe române" a avut 17 fălci de pământ.
Preoți slujitori:
Pr. Ștefan Grigoriu
Pr. Nicolae Lăpușneanu
Pr. Ioan Manoliu
Pr. Gheorghe Hărțescu.
Actualul paroh este preotul Cristian-Vasile Știuler.
Inapoi la
pagina de selectie parohii
|