Satul Coştiugeni aparţine administrativ-teritorial de comuna Albeşti, judeţul Botoşani.
Este aşezat pitoresc pe un platou împădurit al Câmpiei Moldovei, la 2 km spre vest de halta Zlătunoaia, de pe linia ferată Iaşi-Dorohoi.
Accesul se face din drumul judeţean DJ 282 pe partea dreaptă a tronsonului Truşeşti - Albeşti, la punctul situat în gara Zlătunoaia, aflată la 10 km de Truşeşti şi 2 km de Albeşti, pe drumul comunal DC 40. Acest drum este din pământ şi asigură un acces greoi pe timp de ploaie şi iarna, având în vedere că prezintă pante anevo- ioase. În prezent drumul este în curs de împetruire. Tot în curs de finalizare se află şi reţeaua telefonică a satului, existând condiţii ca starea actuală de reală izolare a aşezării să fie eliminată.
Satul are următoarele clădiri publice: Biserică, Şcoală elementară (4 clase) de curând construită, un mic cămin cultural.
Locuitorii satului - în jur de 250 familii - sunt agricultori, majoritatea de vârstă înaintată, deţinând gospodării modeste şi având posibilităţi materiale limitate. Sunt de religie ortodoxă în proporţie de 99%, având dragoste şi râvnă pentru Sfânta Biserică.
Biserica satului este construită pe locul unde în urmă cu circa 200 de ani a fost înălţată o biserică veche.
Data sigură a construirii bisericii vechi nu se ştie, dar se cunoaşte pe piatra mormântului ctitorului anul morţii acestuia: 1820. Biserica era construită în formă de navă în stil vechi moldovenesc, având ca material de construcţie lemnul.
Cu suprafaţa construită de cca 90 mp, era ctitoria unui paharnic pe nume Teohari Condrea, fiind împărţită astfel: altar, naos, pronaos şi pridvor. Acesta din urmă avea deasupra clopotniţa ( adăugită bisericii în anul 1870 şi refăcută în anul 1928 ). În clopotniţă erau 2 clopote ce există şi astăzi în noua clădire. Cel mare este donat de obştea satului, iar cel mic, de Zenovia şi Petru Bărcuţ în anul 1911. Cei doi au donat bisericii 4 ha pământ în diferite zone ale satului, incluzând şi locul pentru casa parohială.
Catapeteasma bisericii era simplă fără elemente sculpturale. Icoanele pictate în ulei pe lemn erau în stil neobizantin.
Dintre preoţii slujitori putem enumera: pr. Gheorghe Potop, pr. Ioan Antoniu, Pr. Sotir Simionescu, pr. N. Constantinescu, pr. C. Leonte, pr. Eugen Munteanu, pr. Petrovici Emil, pr. Gh. Chiriac, pr. V. Ionescu, pr. Pintilie Ioan, pr. Veniamin Guja, Pr. Gheorghe Roman - bunicul preotului paroh din prezent.
Pe fundamentul bisericii vechi ce era într-un grad înalt de degradare, s-a construit în perioada martie 1970 - iulie 1972, de către protosinghelul Elisei Florea, o biserică nouă după stilul vechilor biserici moldovene, cu compartimentarea: altar, naos, pridvor având deasupra acestuia cafasul
Pentru construcţie s-au folosit: piatră cioplită la soclu, cărămidă plină în ziduri drepte, lemn de brad pentru şarpanta acoperişului, streaşină pentru tăvănuirea planşeelor şi pardoseala duşumelelor.
Învelitoarea acoperişului este din tablă zincată ( foto 5 ), iar pentru pridvor s-au folosit pardoseli din mozaic. Tencuielile interioare au zugrăveli de calitate superioară în culori de apă la pereţi şi tavane.
Pe tâmplăria de lemn s-a vopsit în culori de ulei.
Catapeteasma este simplă, fără elemente sculpturale, iar icoanele sunt în stil neobizantin ( naiv ).
Pereţii laterali prezintă ornamentaţii în forma Sfintei Cruci, iar tavanul prezintă medalioane pictate reprezentând pe cei patru evanghelişti, Mântuitorul - Pantocrator şi Maica Domnului - Portăriţa.
Exteriorul prezintă tencuieli drişcuite cu zugrăveli în culori de var la faţade şi profiluri trase cu şablonul la cornişe ( foto 6 ).
Nu există în dotare ( inventar ) obiecte de patrimoniu.
Menţionăm că Sfintele Vase sunt în curs de aurire cu ajutorul financiar al credincioşilor parohiei.
Terenul pe care s-a construit biserica ( 1383 mp ) este împrejmuit, în incintă aflându-se clopotniţa nouă, reparată capital în 1989 de pr. Vasile Micu ( foto 7 ) şi casa de prăznuire în curs de finalizare împreună cu o fântână construită în luna august anul 2000. Alăturat pe o suprafaţă împrejmuită de 1132 mp, se află casa parohială.
Biserica are o stare generală corespunzătoare, prezintă fisuri în exterior ( în apropierea ferestrelor la nivelul cafasului ). Din această cauză cafasul a fost sprijinit ulterior cu stâlpi metalici interiori cu fundaţii proprii. Conform părerii specialiştilor, aceste fisuri s-au produs în timp, datorită tasării integrale a terenului de fundaţie, dar nu sunt de natură să pună în pericol stabilitatea şi siguranţa construcţiei. Din acelaşi motiv, Sfânta Masă din Sfântul Altar prezintă o înclinare pronunţată. În prezent sunt demarate lucrările de înlocuire a duşumelelor di Sfântul Altar şi de îndreptare a Sfintei Mese.
Deşi, din punct de vedere material, nu are o înzestrare deosebită, singura avere a parohiei sunt enoriaşii săi. În decursul anilor, sub îndrumarea atâtor păstori vrednici, aceşti credincioşi, au menţinut vie flacăra credinţei strămoşeşti, oferind-o în dar urmaşilor. Izolarea în care s-a aflat această aşezare a fost un avantaj de netăgăduit pentru ca ei să fie uniţi atât în suferinţă cât şi la bucurii. Cel mai des pe buzele bătrânilor satului apare numele protosinghelului Elisei - ctitor a trei biserici ( Coştiugeni, Stăneşti, Lunca ) care, într-o perioadă cruntă când caracatiţa comunismului smulgea bisericile din temelii şi semăna ateismul în inima tinerilor de atunci, a reuşit împreună cu enoriaşii, să ridice ziduri sfinte de biserici, riscându-şi libertatea personală.
Tot Cuviosul Protos Elisei a avut grijă de Schitul Cozancea - locul unde au vieţuit un număr de ani Arhimandrit Ilie Cleopa şi Arhimandrit Paisie Olaru. În cimitirul schitului odihneşte neobositul părinte, iar în arhiva parohiei Coştiugeni, zeci de dosare îngălbenite de vreme stau martore, ale muncii uriaşe depuse de acesta.
Datorită lui şi slujitorilor ce i-au urmat la Sfântul Altar, Coştiugeniul se bucură de un binemeritat renume în toată zona, fiind lăudat pentru râvna, credinţa şi hărnicia oamenilor săi.
Poate şi pentru aceasta Dumnezeu în marea Sa milostivire a înzestrat locul cu pământ bun şi foarte roditor şi apă dulce şi uşor de găsit chiar şi în zilele de secetă.
Este datoria generaţiilor viitoare ca, sub îndrumarea Sfintei Biserici să continue misiunea paharnicului Condrea, a familiei Bărcuţ, a protos. Elisei şi atâtor altor ctitori de biserici sufleteşti, spre Slava lui Dumnezeu în veci.